Planuri financiare

Planuri financiare

4.1.   Planuri bugetare şi previziuni ale fluxurilor financiare

 

Pentru întreprinderile foarte mici care au de a face în mare parte cu bani lichizi şi nici nu oferă credit clienţilor lor, nici nu primesc credit de la furnizori, planul bugetar şi pre­viziunea fluxurilor financiare pot fi unul şi acelaşi. Pentru întreprinderile mai mari, care acordă sau primesc credite, va fi necesar să se facă diferenţa între cele două. în ochii banche­rului sau al finanţatorului potenţial acestea sunt două docu-mente cheie pe care se bazează mare parte din evaluarea viabilităţii potenţialei noi afaceri. Ca atare, este important să fîe făcute corect. 

Planul bugetar încearcă să prevadă toate articolele veni­turilor şi cheltuielilor şi să le detalieze în funcţie de momen­tul în care vânzarea este facturată sau când mărfurile, bunuri sau servicii sunt primite şi când un angajament financiar este luat. De exemplu, poate fi folosit pentru a ajuta în plani­ficarea unor scăderi sau creşteri potenţiale ale cifrei de afa­ceri şi profiturilor şi datele estimate pot fi folosite ca bază pentru compararea realizărilor financiare (venituri şi chel­tuieli, marje de profit etc).

Prevederea/estimarea fluxului financiar este în esenţă simi­lară în structură cu planul bugetar, dar este modificată pentru a lua în considerare întârzierile, atât în primirea banilor de la clienţi cât şi cu plata furnizorilor, operaţiuni legate de acordarea sau primirea unui credit. Astfel, deşi planul bugetar poate arăta că o piesă de echipament a fost cumpărată în ianuarie^ este posibil că plata acelei facturi să nu fie făcută decât cu o lună mai târziu. La fel, bunurile vândute unui client şi facturate în ianuarie este posibil să nu fie plătite până în februarie sau martie, şi, în acest timp, banii pentru aceste bunuri nu sunt accesibili. O companie poate avea im profit sănătos în termeni bugetari, dar poate avea probleme de bani lichizi din cauza plăţilor în întârziere pentru bunurile sau serviciile lor, plăţi care pot să se interfereze cu capacitatea ei de a continua să funcţioneze.

4.2.   Explicarea bazei bugetelor planificate

Această secţiune arată ca o explicare narativă a datelor care apar în planul bugetar, de exemplu, cum au fost estimate veniturile din vânzări sau de ce s-a apelat la cumpărarea in rate mai degrabă decât la leasing pentru a finanţa achiziţionarea vehicolelor firmei. Ea poate, de asemenea, să scoată m evidenţă baza pentru dobânda la împrumut sau termenele de rambursare, sau cauzele fluctuaţiilor la diferite niveluri de activitate.

 

In mod asemănător, această narare va explica ce a stat la baza stabilirii termenelor la creditele acordate clienţilor şi la cele primite de la furnizori, precum şi impactul pe care acest lucru îl are asupra fluxului financiar şi asupra fondului de rulment. Prevedea fluxului financiar poate, de asemenea, să indice şi cerinţele în plus sau nevoile de împrumut pe termen lung.

4.3.   Analiza pragului de rentabilitate şi planificarea profitului

Este o cerinţă fundamentală pentru orice afacere să fie în stare să identifice nivelul pragului de rentabilitate/punctului critic, adică punctul la care vânzările generează o contribuţie suficientă (surplus de venit) pentru a acoperi deopotrivă cos­turile vânzărilor şi costurile generale ale întreprinderii. Este la fel de important ca întreprinzătorul să fie conştient de marjele de profit (marja de beneficiu) astfel încât să fie în stare să prevadă profiturile viitoare din vânzările anticipate. Ca şi planul bugetar, aceste informaţii vor fi nişte puncte cheie de interes pentru orice bancher sau potenţial finanţator deoarece, fără un profit identificat din activităţile comerciale, întreprinzătorul nu va fi în stare să înapoieze banii pe care i-a împrumutat. Acesta este un aspect critic al evaluării viabilităţii oricărei afaceri mici noi în care băncile sunt implicate – este ruşinos că ele nu au avut aceeaşi grijă când au oferit împru­muturi de milioane de lire unei anumite Lumi a Treia sau ţărilor sud americane în anii 1980 doar ca să le şteargă câţiva ani mai târziu. Din nefericire, legile falimentului care se aplică firmelor mici nu sunt uşor de aplicat guvernelor internaţionale. Pierderile pe care le-au suferit băncile la investiţiile de peste ocean au avut ca rezultat o lipsă de fonduri acasă, reducând banii disponibili pentru proprietarii de firme mici şi făcând dificil ca aceştia să poată obţină finanţare. Concluzia finala este că există un imperativ pentru proprietarul de afacere mică ca el în stare să demonstreze un profit potenţial investitorilor sau bancherilor lui.